|
|
|
|
|
Colief® Infant Drops SCURT ISTORIC AL PREVENIRII COLICILOR IN TRECUT În trecut, colicile erau tratate cu diciclomină (Bentyl), care nu mai este folosită din cauza efectelor secundare, inclusiv dificultăţi de respiraţie, comă şi chiar deces. Tot pentru combaterea gazelor, se mai foloseau picături pe bază de simeticonă, care nu erau absorbite de organism şi nu aveau efecte secundare, dar care nici nu eliminau cauza formării gazelor şi nici nu preveneau aşa-numita FERMENTAŢIE SECUNDARĂ. De asemenea, se mai apela la alte soluţii preparate în casă (fenicul, praf de copt, etc.). Până nu de mult toate eforturile au fost îndreptate numai spre ELIMINAREA GAZELOR de prisos, o cauză secundară a colicilor sugarilor. Un demers ulterior s-a concentrat pe eliminarea CAUZEI PRIMARE a apariţiei colicilor la sugari şi anume: DEFICIENŢA TEMPORARĂ DE LACTAZĂ, o stare trecătoare în care lactoza incomplet digerată în intestinul subţire, ajunge în intestinul gros, unde este descompusă prin activitatea bacteriilor. În urma acestui proces se eliberează acid lactic şi hidrogen, care cauzează balonare, gaze şi durere, deci COLICI. CERCETARILE Cercetările au demonstrat că deficienţa temporară de lactază este cauza principală pentru colicile sugarilor. Ea se datorează unei producţii interne (în intestinul subţire) insuficiente de enzimă lactază, enzimă care are rolul de a scinda lactoza din lapte (matern sau formulă). Colief® este o realizare ştiinţifică importantă în lupta cu colicile cauzate de deficienţa temporară de lactază. INFORMATII IMPORTANTE Colief® Infant Drops • conţine numai ingrediente naturale, nemodificate genetic: enzima lactază, glicerină şi apă; • realizat dintr-un ferment de ciuperci; • nu conţine produse de origine animală, nici conservanţi şi coloranţi; • poate fi folosit încă de la naştere; • nu se administrează sugarilor cu alergie la vreunul din componenţi; • nu are efecte secundare; • se adaugă în lapte, nu se administrează direct sugarului (acţionează în lapte, nu în organismul lui); • acţionează cel mai bine în laptele cald (nici fierbinte şi nici rece); • se dozează conform normelor de hrană adoptate de OMS pentru sugari, adăugându-se la fiecare masă cu lapte; • poate duce la schimbarea scaunelor sugarilor hrăniţi artificial, adică acestea devin asemănătoare celor ale sugarilor alăptaţi; • la supradozare se poate observa un efect pronunţat laxativ; • produs în Irlanda; • produs aprobat de Asociaţia Pediatrilor Britanici; • în 2001 pediatrii din Marea Britanie au desemnat Colief® Infant Drops ca fiind prima alegere pentru sugarii cu COLICI, datorate DEFICITULUI temporar de LACTAZĂ; • un flacon conţine 7ml, 160 de picături – care ajung pentru aproximativ 40 de mese. UTILIZARE Picăturile Colief® sunt o soluţie naturală pentru sugarii cu colici. Produsul permite continuarea hrănirii bebeluşilor cu laptele uzual (matern sau formulă), fără a apela la înlocuitori şi reduce şi eventuale problemele de tranzit intestinal. În primele luni de viaţă, sugarul are o dietă bazată exclusiv pe lapte matern sau formulă. Carbohidratul de bază din lapte este lactoza (peste 90%). Colief® conţine enzima naturală lactază, care adăugată în lapte descompune lactoza în zaharuri simple: glucoză şi galactoză. Astfel, hrana este mai uşor de digerat şi respectiv asimilat, furnizând întreg necesarul nutritiv şi energetic pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Colief® Infant Drops este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată. Pentru sugari este important să nu fie eliminată toată lactoza din hrană, pentru a stimula organismul (intestinul subţire) să producă enzima lactază. Colief® este sigur de folosit pentru bebeluşi încă de la naştere. Poate fi folosit indiferent dacă bebeluşul este alăptat sau este hrănit cu formulă de lapte. Întotdeauna respectaţi aceste instrucţiuni pentru a vă asigura că picăturile Colief® Infant Drops au toate şansele să îţi ajute bebeluşul.
Pe la 4 luni, sistemul digestive al bebeluşului ar trebui să se dezvolte suficient încât să poată digera corespunzător mâncarea. Părinţii pot începe să renunţe la Colief, întâi înjumătăţind doza, apoi folosind Colief alternativ la diferite mese şi apoi la o singură masă pe zi, înainte de renunţarea completă. Dacă în oricare dintre etapele de renunţare revin semnele de disconfort, reveniţi la nivelul anterior de dozare. Colief® este o enzimă şi este distrusă de căldură. Lucrează cel mai bine în lapte cald. Întotdeauna urmaţi cu atenţie instrucţiunile producătorului atunci când preparaţi formula de lapte. Nu adăugaţi Colief în lapte prea cald sau prea rece. Când începeţi să vă hrăniţi bebeluşul cu Colief, s-ar putea să observaţi modificări ale scaunelor, acestea devenind asemănătoare cu cele ale bebeluşilor alăptaţi. Dacă aveţi orice nelămurire cu privire la sănătatea bebeluşului dvs. cereţi sfatul medicului. |
|
|